Meniu Închide

SFATURI IN CAZ DE DECES

Pierderea unei persoane dragi este o experiență extrem de dureroasă și reprezintă o adevărată încercare.

În multe cazuri, cei care sunt puși în fața organizării funeraliilor sunt tineri, nu știu ce au de făcut, nu cunosc obiceiurile locului și, uneori, nici nu pot ajunge la locul decesului imediat ce s-a produs.

Pe vremuri, oamenii își rânduiau din timpul vieții lucrurile necesare pentru înmormântare. Pregăteau totul conform datinilor, dar, pe măsură ce societatea a evoluat, s-au schimbat și unele aspecte legate de întregul proces funerar.

Dincolo de pierderea suferită, dincolo de tristețe și durere, sunt anumite proceduri ce trebuie urmate obligatoriu, în funcție de situație. Cu ajutorul unui partener potrivit, care să te ghideze și să te ajute în astfel de momente, un eveniment dureros poate fi, măcar, mai puțin stresant.

Venim în întâmpinarea posibilelor întrebări sau nelămuriri pe care le poți avea, cu câteva îndrumări despre pașii care trebuie urmați în astfel de situații.

Anunțarea decesului și obținerea Certificatului constatator – Deces la domiciliu

Dacă decesul are loc acasă, ca urmare a unei îndelungi suferințe, sau poate a vârstei înaintate, prima data trebuie să iei legătura cu medicul de familie. Acesta va constata decesul.

După constatarea decesului vei obține Certificatul constatator pe baza căruia primești Certificatul de deces.

După ce vorbești cu medicul de familie, următorul pas este să apelezi la o firmă de Servicii Funerare din zonă care să ridice trupul neînsuflețit de acasă.

Dacă decesul intervine acasă în urma unui accident este obligatoriu să apelezi serviciul de urgență 112.

În această situație vei primi Certificatul constatator de la spital, după autopsie.

Deces la spital

În situația unui deces în spital, procedurile sunt puțin mai simple.

Aici, personalul medical eliberează Certificatul constatator, iar personalul specializat se ocupă de pregătirea trupului neînsuflețit pentru înmormântare. Mai exact, îl vor îmbălsăma și îmbrăca.

Și în această situație este nevoie să apelezi la o firmă de Servicii Funerare. Vei avea nevoie de sicriu și de ajutor cu transportul de la spital până la locul unde se organizează priveghiul și apoi, înmormântarea.

Deces în străinătate

Dacă decesul are loc în afara țării și este necesară repatrierea trupului neînsuflețit primul lucru pe care îl ai de făcut este să apelezi la o firmă de Servicii Funerare care se ocupă cu repatrierea decedaților.

Firma o să te îndrume să îndeplinești procedurile legale în țara în care a survenit decesul. În felul acesta, totul va decurge într-un mod profesionist, ușor și rapid, iar costurile vor fi reale și cât mai mici.

Când totul este în regulă din punct de vedere legal, firma angajată va merge în străinătate să ridice trupul neînsuflețit.

Obținerea Certificatului de deces

Certificatul de deces este actul oficial care confirmă, practic, decesul unei persoane și, asemenea unui certificat de naștere, sau a unui certificat de căsătorie, se eliberează de către un organ abilitat, de obicei, Registrul de Stare Civilă de pe raza domiciliului persoanei decedate.

Pentru obținerea Certificatului de deces, ai nevoie de următoarele documente (la care se mai pot adăuga altele, în funcție de particularități):

  • Certificatul constatator al decesului
  • Actul de identitate al persoanei decedate, în original
  • Certificatul de naștere și de căsătorie (după caz) al persoanei decedate, în original și copie
  • Livretul militar al persoanei decedate, dacă este cazul
  • Actul de identitate al persoanei care declară decesul
  • Documente care dovedesc gradul de rudenie cu persoana decedată

Important! Declarația decesului se face în maxim 48 de ore. Dacă acest termen se depășește nu vei mai obține Certificatul de deces fără aprobarea Parchetului.

Odată cu Certificatul de deces, se va elibera și o Adeverință de înhumare ce va fi necesară mai departe, pentru înmormântare. Fără această adeverință, nu se poate realiza înmormântarea sau incinerarea, după caz.


Daca persoana respectiva a decedat si are antecedente medicale ca a suferit de o anumita boala (detine acte doveditoare in acest sens) este inutil sa mai anuntati salvarea sau politia deoarece ei nu au competenta necesara sa elibereze CERTIFICATUL CONSTATATOR AL DECESULUI. Pentru a intra in posesia acestui act, MEDICUL LEGIST sau MEDICUL DE FAMILIE au competenta necesara sa il elibereze. In unele cazuri extreme, medicii de pe ambulanta va elibereaza unul dupa 24 ore, timp in care trebuie sa stati cu persoana decedate in casa nefiind posibila imbalsamarea deoarece lipseste acest act. Dupa cum prea bine stiti, acelasi lucru se intampla si in cazul medicului de familie care nu se va deplasa la dvs la domiciliu sa constate decesul, punandu-va sa va deplasati la cabinetul acestuia, chiar daca acest lucru este ILEGAL, el avand datoria sa vada cu ochii lui ca persoana a decedat. In concluzie in cazul in care aveti un deces, sunati la o firma de pompe funebre.

Daca persoana a decedat si nu suferea de nici o boala, daca l-ati gasit mort in casa sau aveti vreo suspiciune in privinta mortii sau mai rau are semne de violenta pe corp sau are pana in jurul varstei de 60 de ani se anunta imediat POLITIA, apoi acestia sau dvs anuntati mai departe AMBULANTA. Daca va veti afla in aceasta situatie mai neplacuta sa stiti ca MEDICUL DE PE SALVARE va hotari daca este un caz INML sau nu. In cazul in care MEDICUL decide ca trebuie dus la INML, acestia, impreuna cu POLITIA, vor anunta Serviciul de Medicina Legala care se va deplasa la domiciliu impreuna cu persoane abilitate care va vor lua declaratii iar in cele din urma vor ridica necesarul si il vor duce la INML. In acest caz CERTIFICATUL CONSTATATOR AL DECESULUI va fi eliberat de care INML. In cazul in care MEDICUL decide ca nu este o moarte suspecta, va puteti adresa firmei de servicii funerare. In concluzie, daca va confruntati cu o moarte suspecta, nu atingeti persoana decedata, si anuntati imediat POLITIA.

Dupa ce luati legatura cu o firma de servicii funerare acestia au obligatia sa trimita o masina speciala de recuperare decedati sa ridice corpul intr-un sac special sau intr-un sicriu special de recuperat decedati sa il duca la o sala special amenajata pentru pregatirea corpului de a fi dezinfectat, imbalsamat apoi toaletat si in cele din urma cosmetizat si imbracat. Aceasta procedura este imperativ necesara conform noilor norme funerare. In momentul cand personalul firmei ajunge la domiciliul dvs ar fi bine sa pregatiti hainele si actele doveditoare de boala suferita de persoana respectiva. RECOMAND DIN TOATA INIMA, chiar daca este greu, sa va duceti si dvs sa vedeti unde va duc persoana draga voua deoarece majoritatea nu detin aceasta sala chiar daca legea prevede acest lucru. Apoi, dupa tot acest proces, persoana poate fi depusa la capela in baza certificatului de imbalsamarea eliberat de MEDICUL nostru sau daca nu se poate face depunerea in acel moment trupul se pastreaza la frigider pana cand familia isi da acordul sa fie transportat la capela.

ACTUL DE DECES si ADEVERINTA DE INHUMARE, CONFORM NOILOR NORME se scot NUMAI DE CATRE FAMILIE sau APARTINATORII persoanei decedate de la OFICIUL STARII CIVILE de pe raza sectorului sau a localitatii unde a survenit decesul, si NU la OFICIUL STARII CIVILE de CARE APARTINE sau la SECTORUL din CARTEA de IDENTITATE.

MARE ATENTIE – SINGURA POSIBILITATE CA O FIRMA SA VA SCOATA DECESUL IN ORIGINAL DE LA OFICIUL STARII CIVILE ESTE SA II FACETI O PROCURA NOTARIALA. 

Actele necesare pentru declararea DECESULUI, sunt:

  • Certificatul CONSTATATOR in original care VA RAMANE LA STAREA CIVILA
  • Cartea de identitate a decedatului in original si copie
  • Certificatul de nastere si casatorie in original si copie
  • Cartea de identitate a persoanei care declara decesul
  • Acte care sa ateste gradul de rudenie( nastere casatorie testament)

In aproximativ 15 minute, ofiterul Starii Civile va va elibera CERTIFICATUL DE DECES SI ADEVERINTA DE INHUMARE.

Dupa ce aveti ACTUL de DECES si ADEVERINTA de INHUMARE, recomandat ar fi sa va duceti la cimitir sa rezolvati cu administratorul cimitirului detaliile inhumarii.

TREBUIE SA AVETI ACTUL DE CONCESIUNE AL GROPII, si ar fi bine sa fie si PERSOANA TITULARA a acestuia. Daca sunt mai multe persoane titulare au obligatia sa se prezinte si ele sa daa o declaratie ca sunt de acord sa se faca inhibarea.

IN CAZUL IN CARE NU AVETI LOC DE VECI SE POATE LUA UNUL GRATUIT DE LA ADMINISTRATIA CIMITIRELOR DIN CADRUL INML.

ATENTIE: NUMAI LOCUL DE PAMANT ESTE GRATUIT PLATA SAPATULUI GROPII SE ACHITA SEPARAT . ACESTE LOCURI SE POT LUA NUMAI DUPA CE AVETI CERTIFICATUL DE DECES, NU CU O ZI SAU O LUNA INAINTE, DEOARECE ACESTEA SE ACORDA NUMAI DUPA DECESUL PERSOANEI.

Actele necesare pentru obtinerea acesteia:

  • Certificat de Deces original
  • Adeverinta de INHUMARE originala
  • Cartea de Identitate a persoanei solicitate
  • Cerere tip de la ghiseu

In urma acestui demers persoana de la ghiseu va trece pe spatele Adeverinte de INHUMARE repartitia aferenta cimitirului ales.